Anunț important pentru populația satelor Coțofănești și Bâlca- rezultate analize apă

Publicat la: 8 iunie 2026
Stimați cetățeni,
În urma analizelor efectuate asupra apei furnizate prin sistemul public de alimentare cu apă al satelor Coțofănești și Bâlca, au fost constatate depășiri ale unor parametri de calitate, motiv pentru care apa distribuită în prezent este declarată neconformă pentru consum uman direct.
Până la remedierea situației, recomandăm populației:
- să nu utilizeze apa din rețeaua publică pentru băut și prepararea alimentelor;
- să utilizeze apă îmbuteliată sau apă provenită din surse autorizate pentru consum;
- să permită accesul personalului autorizat pentru efectuarea verificărilor și intervențiilor necesare;
- să urmărească permanent comunicările oficiale ale Primăriei Comunei Coțofănești.
Pentru remedierea situației, Primăria Comunei Coțofănești a inițiat procedurile necesare pentru realizarea unei stații de demanganizare, precum și pentru efectuarea tuturor lucrărilor și operațiunilor necesare aducerii apei la parametrii de potabilitate prevăzuți de legislația în vigoare.
După punerea în funcțiune a instalațiilor de tratare și confirmarea conformității prin buletine de analiză emise de laboratoare autorizate, populația va fi informată imediat cu privire la reluarea consumului de apă potabilă din sistemul public.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
PRIMAR,
Olariu Viorel
Adresă Link: https://comunacotofanesti.ro/anunt-important-pentru-populatia-satelor-cotofanesti-si-balca/