Galerie foto Galerie video Carte de oaspeti

Prezentare generală

Prezentare generală

 

Primăria Coțofănești este autoritatea deliberativă prin care comuna își exercită principiile autonomiei locale, descentralizarea serviciilor publice, eligibilității, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit, drepturile și capacitatea efectivă de a soluționa și gestiona în numele și în interesul colectivității locale, în condițiile legii, alături de primar.

 

Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege, privind organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care potrivit legii, aparţin comunei.

 

Consiliul Local al comunei Coțofănești judeţul Bacău este compus din consilieri, aleși prin vot universal, secret și liber, conform legii, pe listele partidelor politice, compus din 13 consilieri.

Înapoi


Chestionare

Cum apreciati actuala administratie ?

Foarte buna

Buna

Sub asteptari

Votează

Horărârea CJSU

Recomandări Coronavirus

Informare coronavirus COVID-19

SIPOCAGAL